Sufletul uman constituie un subiect esențial al antropologiei, atât a celei știinâifice, cât și a celei culturale. Autorul Constantin Bălăceanu-Stolnici urmărește pas cu pas modul cum a fost imaginată ființa umană și în special psihismul, în lungul parcurs al istoriei culturii (și științei), din paleoliticul superior până astăzi.
Cartea ne dezvăluie modul cum homo cogitans s-a frământat să dezlege în fond propria sa ființă, folosindu-se de observarea realității, interpretarea ei rațională (științifică și filosofică), dar și irațională (teologică și magică). Orice demers pentru cunoașterea omului, indiferent de pe ce poziții (spiritualiste, agnostice sau materialiste) este condus, duce inevitabil la fascinanta și misterioasa problemă a psihismului uman și a acelei extraordinare enigme a conștienței. De aceea sufletul uman constituie un subiect esențial al antropologiei, atât a celei strict științifice (biopsihologice), cât și a celei culturale. Puține preocupări umane se bucură de o universalitate și o perenitate ca aceea legată de suflet și care a fost și este abordată în paralel de științele exacte, de filosofie și teologie, dar și în contextul – e drept – mai nebulos al demersului magic cult și popular (folcloric). De la începuturile gândirii umane, sufletul a fost luat în considerare în cadrul unui sistem complex, care situează omul la frontiera dintre Universul material și lumea transcendentală, conferind anthroposului o alcătuire duală, cu o parte spirituală și una materială. Nimic nu este mai pasionant decât să urmărești modelele anthroposului, care, în scurgerea mileniilor, au fost construite de elitele vremurilor, printre care este cuprins, ca o paranteză, și modelul strict monist materialist al științei actuale.