...Intunericul era profund si nu-l lasa sa vada nicio raza de lumina sau sa simta mirosul de aer curat. Statea ca ultima fiinta de pe pamant in acel Iad al sau.
Urla cu disperare si impinse din nou in lemn, dar fu in zadar.
De frustrare lovi si cu picioarele, intinzandu-si mainile ca sa poata sa deschida capacul, insa degeaba.
Iar in acel moment isi dadu seama ca nu era mort. Nu de-a binelea. Speranta inflori in el si schita din nou acel zambet caustic care il caracteriza.
Se concentra asupra a ceea ce ii dadea viata, asupra licarului ascuns undeva in pamant, printre pietre si trunchiuri arse de copaci. Acolo trebuia sa se afle cealalta jumatate a inimii lui inghetate. Incuviinta.
Daca ar putea... daca ar putea sa creeze o legatura ce i-ar canaliza energiile, atunci ar fi liber. Dar nu stia unde se afla mai exact. Nu stia unde il pierduse sau daca inca mai era in padure. Putea foarte bine sa-l fi luat cineva sau sa-l fi ascuns. Dar cert era un lucru: medalionul nu era distrus...
Peste chipul sau trecu o umbra.
Trebuie sa inveti s-o controlezi, zise el.
Oh, spune-mi ceva ce nu stiu.
Au vrut sa te distruga, iar tu le-ai raspuns cu aceeasi moneda.
Foarte bine. Dar data viitoare nu se stie daca va fi om sau fiinta supranaturala... ti atunci vei avea remuscari mari.
Stai... Totul la el se rezuma la sentimentul meu de vinovatie?
Sa stii ca nu ma faci sa ma simt mai bine. Pur si simplu nu pot sa-mi scot din cap imaginea aia. Am omorat trei baieti...
Oftatul infundat combinat cu un pufnet care iesi din pieptul lui Andre ii stranse inima.
Prea bine, zise el mai dur, inca lipit de perete. I-ai omorat. Au meritat. Poate da, poate nu. Asta chiar nu mai conteaza. Sunt morti si tu ar trebui sa incetezi sa te mai simti vinovata.
Julia se ridica in picioare si pret de o clipa vazu camera invartin- du-se in jurul ei, peretii topindu-se. O ceata subtire ii aparu in fata, iar, cand isi miji ochii, Andre parea doar o umbra stearsa si tremu- randa.
Clatina din cap si privirea i se limpezi.
El era deja langa ea, petrecandu-si un brat in jurul taliei ei.
Ce s-a intamplat?
Nimic. Doar ca sunt inca ametita... Nu e nimic grav. O sa-mi revin pe parcursul zilei.
Cred ca ar trebui sa te mai odihnesti putin. Magia s-a hranit din tine si ti-ai pierdut toata energia. Vrei ceva de mancare?
Julia clatina din cap si chipul sau capata o mina candida.
Multumesc, dar nu mi-e foame. Vreau sa vorbesc cu mama.
Despre Selen?
Oh, aproape ca uitasem de el, adauga in gand si se crispa.
Nu, spuse ea si se stradui sa nu-i tremure vocea. Despre magie.
Va trebui sa-mi arate cum s-o controlez.
Pieptul lui Andre se ciocni de al ei si o stranse mai tare de mijloc, contopindu-se.