Poezia Ofeliei Prodan se desfăşoară în paradigma anti- cu o consecvenţă care nu exclude, ba dimpotrivă, numeşte alianţele. Scrie poezii „după” cutare şi cutare şi cutare, autori care au creat tipare în literatura de azi. Antilirică, antisentimentală, poezia „antipoetică” din acest volum ne propune un proiect de deconstrucţie, mereu solidară cu Marius Ianuş, Medeea Iancu, Dan Coman, Hose Pablo, Dan Sociu, cu Gelu Naum sau Nora Iuga. Există şi un personaj care stimulează comedia urmuziană a autodistrugerii, D.D. Marin, un fel de oglindă a celorlalţi. Şi a autoarei. A poetei care îşi trăieşte experienţa de scriitor „în vremea Coronavirusului”. Într-un prezent care ne aminteşte că se împlinesc 75 de ani de la apariţia cărţii de vârf a unei generaţii, „Libertatea de a trage cu puşca”. Ofelia Prodan sărbătoreşte în felul ei libertatea de a trage cu puşca. (Cornel Ungureanu)
Peste ani, stilul și toată poetica Ofeliei Prodan au evoluat hibrid. Firește, Întâmplările cu poetul DD Marin sunt pline de un umor aberant-logic-subtil – pe linie Haarms uneori –, excelent de altfel, dar asta nu e tot. Actanții sunt cel mai adesea poeți, dar și alte specii mai rare. Textele mai lungi devin scurt-metraje cosmopolite, dar și cu sondări ale abisurilor personale. Dincolo de ironizarea unor abordări de stil, toată viața de gândire a poetei este pusă pe tapet: de la problemele sociale, la ideologii, cultură, întâmplări etc. Pe primul plan rămâne înghesuit-elitista lume a poeților cu promoțiile ei, cu „durerile” ei. Dar ni se oferă texte ale unui om care călătorește, se implică în diverse, are contact cu tot felul de oameni și specii. Variațiuni, varietate, varieteu, vertij, veselie, vindicație. Ceva atât de V, dar de altfel pynchonesc. (Felix Nicolau)
Ofelia e o poetă în formă continuă (și continuată cu dese volume) ale cărei domenii păreau frustrările și apostrofele de tip ecologist. Inimă simțitoare, a luat partea exclușilor și striviților, blamînd ordinea cinică a lumii. Nu părea să aibă rezerve pentru ludice de atîta seriozitate și implicare, cînd, iată, pe nepusă masă, s-a pornit să zburde în aceste întîmplări cu poetul dd marin și alte personaje controversate, transformîndu-l pe ddm într-un fel de Mopete, iar pe restul personajelor în pretexte de pastișă. Stropite cu puțină urmuziană, poemele au vervă și pornirea caricaturală e, de fapt, afecțiune declarată. (Al. Cistelecan)