Cartea lui Alex Andronic este o carte‑manifest. O carte carte care subliniază cu roşu nevoia sa de a demonstra cât este de capabil, de diferit, de puternic sau de ieşit din comun. O carte care are la bază neîncrederea în propria persoană, dar care palpează profesionist echilibrul ce vine odată cu acceptarea de sine şi ieşirea din zona de demonstrativitate. Atunci când nu putem obţine acest echilibru, încercăm să performăm, să ne impunem sau să ne angajăm în comportamente cu risc. Concluzia însă e că aceste practici ascund răni profunde, pe care nu oricine doreşte sau este capabil să le confrunte. Alex Andronic a luptat cu demoni reali, găsind calea cea mai potrivită, prin scrierea acestei dense epistole către sine, spre detaşarea de strâmtoarea sufletească în care ajunsese, spre distingerea nevoilor sale autentice, spre alegeri lipsite de orice constrângere. În consecinţă, nimic din tumultul trăirilor lui Alex Andronic, expuse frust şi fără vreo pavăză, nu constituie doar o expunere nejustificată.
Alex Andronic s-a născut în Cărpiniş, o comunică mică de lângă Timişoara, unde a copilărit şi trăit până la vârsta de 16 ani. A urmat colegiul „Ion Mincu” din Timişoara, iar ulterior, odată cu plecarea în Danemarca, şi-a continuat studiile la „Kold College” din oraşul Odense din insula Fyn.
După ce a schimbat câteva locuri de muncă ca specialist în marketing, s-a aventurat în lumea antreprenoriatului, deţinând, pe rând, un restaurant, cafenele şi un laborator de cofetărie. În timpul antreprenoriatului, Alex Andronic nu s-a abăut de la a scris. S-a bucurat de succesul primei cărţi publicate în 2016, la vârsta de 23 ani, carte intitulată „Confuz”. A fost una dintre primele cărţi de literatură LGBTQ+ din România, autorul dorind să facă lumină asupra luptelor cu care se confruntă oamenii din comunitate.
În calitate de autor, Alex Andronic se străduieşte să aducă în prim plan poveşti grele de viaţă, şi să creeze un spaţiu pentru ca acestea să fie auzite. Călătoria lui a fost ca o plimbare pe un montagne russe, unde, cu fiecare întorsătură, a învăţat lecţii valoroase care l-au ajutat să crească ca individ, dar şi scriitor.
