Vezi mai multeACEL TRUP AL MEU
Acel trup al meu pe care îl plimbam prin lume
așa cum plimbi un cățel în lesă la orele dimineților smulse vieții
nu era trupul meu cel adevărat
deși îl spălam cu dragoste, îl ferchezuiam, îi doftoriceam rănile
uneori îi mai făceam înadins câte una
ca să vadă oamenii că nu e al lor
atunci ei treceau mai departe înspre atelierul fotografului
cu gândul că mâine-poimâine le sunt gata și crucile
dar cu toate astea toată lumea dorea acel trup al meu
câte-o muierușcă, să-l atingă, așa cum atingi clapele unui pian
doctorii și câinii, ca să-l hărtănească,
popii, ca să-i cânte cântece de leagăn
nesuferiții ciocli, la gândul că vor mânca pe săturate colivă
de fapt, ei salivau încă de pe când mama era borțoasă
trucul cu rănile îmi reușea
e la fel ca noi, își ziceau liniștiți concetățenii
iar sufletul care îmi flutura legat de încheietura mânii stângi
îl credeau a fi un zmeu de hârtie, nimic altceva
câte unul încerca să-l doboare cu praștia spre a-l duce copiilor săi
dar s-au găsit destui care să creadă că e un aparat de zbor
ca unul din cele ale lui Blériot, făcute din sârme și din lemnișoare
taman bun pentru sinucideri, la o adică
ești găsit într-o dimineață zdrobit de pământ la o margine de pădure
și toată lumea va crede că ai fost un temerar
ce lăstăriș frumos va ieși din coastele lui ca niște seceri
vor zice culegând de prin ceață viitoarele moaște
celălalt trup al meu era neștiut de nimeni
pentru că îl țineam în sclavie pe o plantație de îndoieli deghizate în îngeri
și cum zburătoarele acestea nu există decât în țeasta mea
firește că de acolo se auzea freamătul de aripi
oamenii își roteau curioși capetele ca niște bufnițe
pesemne că se aud pleoapele paznicilor căzând, se mințeau
numai o femeie de fum țipa în gura mare
se credea sângele acestui trup al meu
și de aceea se dezbrăcase de toate amăgirile
pentru a-mi curge mai lesne prin vene
se lăuda că-mi colora felurit întunericul, ca un zugrav de biserici
și din pricina asta era privită cu milă
numai eu nu o priveam în niciun fel
de teamă ca nu cumva să mi se înfățișeze aidoma unei umbre a nimănui
gata să-mi hăituiască trupul cu dezmierdările ei cusute în căptușeala sorții