"Cartea lui Basarab Nicolescu despre poezia lui Ion Barbu a reprezentat încă de la prima ediţie (1968) un moment de cotitură în exegeza barbiană. Pentru prima dată în critica românească, Basarab Nicolescu demonstrează cum imaginarul poetic barbian se structurează în jurul a trei miteme (Oglinda, Nunta şi Soarele) punând în analogie discursul poetic cu armonia precisă a unei teoreme". (Petrişor Militaru)
Semnalând „unitatea structurală, indestructibilă” a volumului Joc secund şi „setea de completitudine” cu obârşii în „cultul matematicilor”, Basarab Nicolescu formulează ipoteza construcţiei poemelor prin analogie cu edificarea teoremelor, proces care însă nu trebuie înţeles „vulgar, ca o impunere a univocităţii pe un tărâm ce este, prin definiţie, al ambiguului”, ci ca sinteză a intelectului şi sensibilităţii.
Automorfismul universului liric/ axiomatic astfel descris este susţinut, la nivelul conţinuturilor, de o simbolistică ternară – Mitul Oglinzii, Mitul Nunţii şi Mitul Soarelui – care „constituie «aura» tuturor poemelor, cântecul inefabil, dar inteligibil al «Jocului secund».” Revelând chroma corespunzătoare – Albastru, Verde, Galben –, obţinută, la rându-i, prin taina „exhaustiei”, aceste mituri (nu-şi epuizează, ci) îşi potenţează forţa semnificantă: luxurianţa aulică a culorilor minţii sporeşte valenţele afectului, la fel cum jocul lumii îşi dobândeşte puritatea, prin oglindire, în apele mântuite ale spiritului. (Pompiliu Crăciunescu)