Ispita infranta

O parte dintre aceste texte – ce se constituie într-o antologie – sunt scrise de pe poziția unui martor (observator) la procesiuni și trăiri interioare, a căror latență firavă se poate destrăma oricând, lăsând loc izbucnirii celui mai pur sentiment uman ce nu poate fi prevăzut și nici controlat – iubirea.
În acest lăcaș ființează o entitate aflată la limita dintre firesc și fantastic, dintre om și, poate, un personaj mitic ori divin, care împrumută calități și manifestări în funcție de nevoia de a da expresie unei anumite stări, fără a minimaliza prea mult sentimentul lumesc, totuși, dominant (uneori implicând și secvențe ironice).
Deosebit, în câteva poeme simțământul neputinței unei ființe de a se desprinde de copilărie devine un laitmotiv care pare să determine uneori reacții aproape dramatice, dar și fantezii ori comportamente nebănuite.
Începând cu poemul Ai consimțit tacit sunt inserate cincisprezece texte inedite ce urmează nota celor mai sus afirmate, adâncind, ceva mai mult, misterul și emoția.
Alte poezii parcurg, într-un fel, un curs biografic, fără să implice în mod exagerat eul ori sentimentul.
Nu mi-am dorit ca discursul să elimine diferența dintre proză și poezie. Ele rămân ca atare. Fenomenul se produce, însă, acolo unde tendința depoetizării și-a făcut loc, acceptând, în bună parte, bătrâna lirică la locul cuvenit.
Apare evident faptul că poemele se adresează endogenului nostru, cel ascuns (obscur, dar într-o accepțiune tolerantă), lăsând totodată la îndemâna oricui judecata și fantezia.
M-aș bucura dacă cititorul va lua în seamă mai mult aspectul de primă percepție – cântecul și fiorul, lăsând problemele adânci, necunoscute încă, pe mâna „meseriașilor” în ale psihicului.