Nascut in Asia Mica, la inceputul secolului al XIV-lea, pe ruinele Imperiului Bizantin si cele ale sultanatului selgiucid, Imperiul Otoman se intindea, doua secole si jumatate mai tarziu, de la portile Vienei pana in Yemen, din Algeria pana in Irak. Intr-un spatiu atat de intins, autoritatea sultanului si porunca lui Allah, "seriatul", ramaneau de necontestat. Si totusi, sistemul politic instituit tolera traditiile popoarelor supuse, chiar adaptandu-se unora dintre ele: in provinciile crestine, grecii, bulgarii si sarbii si-au putut practica religia si folosi limba, iar in provinciile arabe populatiile cucerite si-au pastrat, de regula, cadrul organizatoric. Toleranta, de altfel o caracteristica a otomanilor, a fost aceea care a permis si refugiul evreilor spanioli sau al celor provenind din teritoriile central-europene. Dupa lunga domnie a lui Soliman Magnificul, simbol al grandorii otomanilor, razmerite provinciale au anuntat inceputul unui declin lent, precipitat in cursul secolului al XIX-lea. Incercarile reformiste, "tanzimat", ale unor conducatori otomani au fost "amendate" de jocurile marilor puteri, cele care au si transformat Imperiul Otoman in "bolnavul Europei" si i-au grabit sfarsitul.
Abandonand viziunea istorica traditionala - in care prevala descriptivul, in dauna explicativului si a elucidarii cauzelor profunde ale unor evenimente, confirmand o anumita tendinta antiotomana in abordare, cu accent predilect pe defecte, erori, tare si excese, de necontestat, dar insuficiente pentru a inchega un studiu solid, integral - Istoria Imperiului Otoman este rezultatul acumularilor inregistrate o data cu deschiderea arhivelor turce, cu aparitia unor contributii in materie sub semnaturile unor cercetatori turci sau occidentali, specialisti in limbile si civilizatiile orientale, inregistrate o data cu exploatarea unor surse istorice turcesti, arabe sau persane, neglijate in trecut, dar care, la un loc, au condus la o imbogatire a bagajului de cunostinte despre lumea otomana. De altfel, cuceririle in domeniu, cele care au condus la consolidarea turcologiei ca ramura a orientalismului, au permis incredintarea diferitelor dezvoltari tematice din cadrul volumului cate unui specialist, o intreprindere laborioasa, dar profitabila la nivelul acribiei.
Sub autoritatea lui Robert Mantran - profesor emerit in cadrul Universite de Strasbourg, conferentiar al Institut national des langues et civilisations orientales (in specialitatea istoria imperiului otoman), fost presedinte al Comite international d’etudes pre-ottomanes et ottomanes -, lucrarea poarta semnaturile unor eminenti istorici si cercetatori in domeniu, lingvisti (intre care se disting si numele a doi cercetatori originari din Romania), desfasurandu-si activitatea in cadrul unor prestigioase institutii franceze: Centre national de recherche scientifique, Institut francais d’etudes anatoliennes a Istanbul, Universite de Paris-III, Institut national des langues et civilisations orientales, Ecole pratique des hautes etudes, Institut d’etudes turques de l’ Universite de Paris, Universite de Strasbourg, Ecole des hautes etudes en sciences sociales, Universite de Provence, Comite international d’etudes pre-ottomanes et ottomanes, Institut de recherche et d’etudes sur le monde arabe et musulman, Association francaise pour l’etude du monde arabe et musulman, Ecole du Louvre, Centre d’etudes sur l’U.R.S.S., l’Europe orientale et le domaine turc.