Istorie si taina la muntele Athos

La Sfantul Munte Athos timpul pare incremenit. Nimic nu se schimba in randuiala locului. Nimic nu se schimba in rituri si ritmuri interioare, de secole…

E sarbatoare. Incepem o noua sapta­mana pe Sfantul Munte. Inainte de ora 3 dimineata, bate toaca. Urmeaza o simfonie de clopote. Te scoli intr-o stare de trezie completa, de slavire. Viata se innoieste toata. Clo­potul este un generator de viitor bun. Dangatele rup lega­turile somnului, ale taranei, imbuneaza pe toata lumea, intrezaresti ca-n fiinta este o zare de supra-fiinta.

Aceasta mi-a ramas in amintire, mult timp dupa Athos, si acum cand scriu: bucuria de a te trezi, de a te naste pe un pamant al slavei. Imi aminteam cum tatal lui Montaigne il trezea pe el in muzici, cand era copil, ca inima sa i se inalte si viata sa ii apara frumoasa. Dar aici este mai mult decat un artificiu pedagogic: aici este inceputul unui dialog cu cerul, sensibilizarea legaturii intre profunzimi umane si ceruri; clopotul, „glasul exterior al bisericii”, actualizeaza o amintire adamica.

La Athos am simtit mai intens bu­curia locului exceptional; dar am simtit si urgenta lucrarii noastre. Orice saptamana care trece, orice saptamana traita lumeste, imi pare acut si dureros una furata vesniciei.