„Jocul iscusit al drameiˮ, expresia prin care Șt. O. Iosif traduce mult mai banalul cuvânt shakespearian „playˮ, din piesa Hamlet, dă numele acestui volum de cronici de teatru care jalonează momente importante ale evoluției artelor spectacolului la Sibiu, începând cu anul 2007, când orașul a fost desemnat Capitală Culturală Europeană alături de Luxemburg. Acum, când Sibiul se pregătește să predea ștafeta Timișoarei, este poate cel mai potrivit moment pentru a reaminti contribuția Teatrul Național „Radu Stanca” și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu la obținerea acestui râvnit titlu și la dezvoltarea ulterioară a artei și culturii în România. Sunt 15 ani de întâlniri cu artiști extraordinari ai scenei naționale și internaționale, care au prezentat spectacole la Sibiu sau au colaborat cu teatrul de aici, dezvoltând direcții artistice dintre cele mai variate și mai provocatoare, un deceniu și jumătate în care trupa s-a sudat și maturizat, în care teatrul și-a format și educat publicul. Cartea este structurată în patru părți: Spectacole ale Teatrului Național „Radu Stancaˮ, Spectacole invitate în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Spectacole ale Teatrului pentru Copii și Tineret GONG și Spectacole ale Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blagaˮ din Sibiu. Cronicarul realizează astfel o radiografie subiectivă a fenomenului teatral în fosta capitală europeană a culturii, asumând perspectiva unui simplu spectator, care simte că în fragilitatea și efemeritatea fiecărei reprezentații teatrale se află și șansa întâlnirii cu celălalt, a ieșirii din raza propriei individualități și a conlucrării creative dintre artiști și public în vederea constituirii unei lumi imaginare comune. - Anda Ionaș
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2022
Publisher:
Cover Type:
Paperback
Page Count:
374
ISBN:
9786064907851
Dimensions: l: 14.5cm | H: 20.5cm
3700
Next Day Delivery!
In stock
Today by bike delivery
Next Day Delivery!
Next Day Delivery!
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!

