Volumul prezintă arhitectura valahă a primei părţi a secolului al XIX-lea prin prisma activităţii elveţianului Johann Schlatter (1808-1865), profund implicat în complexul proces de modernizare. Schlatter sosea în Ţara Românească într-o perioadă în care, în arhitectură, suprapunerea împrumuturilor occidentale pe fondul autohton ajunsese prea puţin să se concretizeze în realizări coerente stilistic. În ciuda criticilor ulterioare, din documentele păstrate reiese faptul că Schlatter s-a bucurat de consideraţia contemporanilor precum şi de încrederea autorităţilor statului.
În paralel cu implicarea în unele dintre cele mai însemnate proiecte publice (Grădina Kiseleff, Universitatea şi Teatrul Naţional din Bucureşti, etc.), în 1844, la sugestia lui Vladimir Blaremberg, conducerea intervenţiilor asupra construcţiilor mănăstirilor medievale din Ţara Românească îi era încredinţată lui Schlatter, acesta fiind numit „arhitect mănăstiresc”. Până spre 1865, Schlatter s-a ocupat de câteva zeci de ansambluri monastice şi biserici: Tismana, Bistriţa, Arnota, Dealu, Cozia, Negoeşti, Snagov, Mitropolia din Târgovişte sau cea din Bucureşti, Antim, Radu-Vodă etc.
Horia Moldovan (n. 1978, Sibiu). Licenţiat al Facultăţii de Arhitectură din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. Masterat în Conservarea Monumentelor Istorice şi doctorat în arhitectură în 2008, cu teza Arhitectura în Ţara Românească (1831-1866). Activitatea lui Johann Schlatter. Arhitect practicant şi cadru didactic în cadrul Departamentului de Istoria și Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului Construit din cadrul UAUIM.