Jurnal cu fata ascunsa

Pentru că azi dimineaţă am postat recomandarea volumului de teatru Ion Băieşu, şi pentru că am rămas cu gândul la marele (şi la propriu, şi la figurat) lui prieten Fănuş Neagu (5 aprilie 1932 – 24 mai 2011), vă invit prieteni să cumpăraţi şi să citiţi „Jurnal cu faţa ascunsă – Fănuş Neagu – vol.II”, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, 2013. Este mărturia unui om ajuns la bătrâneţe, bolnav, retras în sine, contestat, debusolat, căruia la sfârşitul vieţii i se năruie toate crezurile şi i se răstoarnă cu susul în jos toate criteriile. Uriaşa lui Fabrică de Metafore este falimentară, arma lui cea mai performantă – cuvântul bibilit şi răsbibilit – arată ca o veche arghebuză pe peretele unui muzeu. Viaţa pe care a iubit-o şi a slujit-o cu atâta patimă i se scurge dureros din trup. Şi totuşi… Veţi găsi un Fănuş Neagu citind patimaş literatură de foarte bună calitate, lucrând sârguincios la ultima sa carte, un Fănuş vizitat de amintiri luminoase, de imaginile mirifice ale trecutului fabulos, de ultimii prieteni care i-au mai rămas: mirosurile, culorile, sunetele, gerurile, câmpiile înverzite, apele Dunării învolburate. Jurnalul cuprinde însemnările între 9 ianuarie 2005 şi 7 mai 2011 (cu 3 săptămâni înainte de a muri…). Ultima însemnare din Jurnal este: „Sunt pustiu de mine însumi.Bântuit de spaime. Dă-mi, Doamne Dumnezeule, să mă adun în umbra lui Isus şi a Maicii Sale.” Poate, pe unii dintre voi, acest jurnal vă va retrimite la cărţile lui Fănuş Neagu, pe care le veţi citi, de astă dată, cu alţi ochi!