Jurnal esential

Se întâmplă uneori să nu reciteşti o operă clasică decât atunci când apare într-o nouă traducere şi să constaţi, din nou, cât de importantă e cartea pe care o uitaseşi în raft, şi ce bucurie este s-o reiei. Această „nouă traducere“ este, în cazul de faţă, concentrarea celor şase jurnale ale Monicăi Lovinescu într-unul singur. Impresia la a doua lectură este chiar mai puternică decât la prima, pentru că aceea era ruptă, separată, de la un volum la altul, de intervale lungi de timp, pe când aceasta este adunată şi ferită de redundanţe.
Monica Lovinescu a fost dintre oamenii privilegiaţi care au putut ajuta şi ale căror cuvinte se transformă în fapte. A salvat vieţi, şi prea puţini mai par să-şi amintească de asta. A ocrotit, a vegheat, a ridicat zid de cuvinte în jurul celor care protestau, a căutat căile cele mai eficiente de luptă dreaptă. Dacă n-aş şti că se temea de vorbe mari, aş spune că a fost, în felul ei, o eroină, a ţinut piept, alături de Virgil Ierunca şi de alţi doi-trei, unui întreg sistem represiv, aşa cum, pe vremuri, câţiva oameni apărau o cetate împotriva unei întregi armate, creând impresia că sunt şi ei o armată. (Ioana PÂRVULESCU)