O întreagă panoplie de personaje, unele recognoscibile, altele inventate, prinse toate într-o exemplară, sarcastică viziune auctorială - aceasta este prima impresie după lectura unui sui-generis „Jurnal fantasmatic” al prozatorului Tudor Creţu. Mai mult decât atât, pe parcursul a doi ani (2010-2012) se conturează imaginea unei lumi în disoluţie, într-un etern amurg, iar dacă ne imaginăm România ca pe o catedrală (nu neapărat a Mântuirii Neamului...), fiecare secvenţă a cărţii este precum un vitraliu prin care pătrunde, luminând-o stins, o lumină obosită.
Dacă acest proiect epic început în 2002 va fi dus la bun sfârşit, el ameninţă să devină cea mai intereseantă construcţie postmodernă a prozei româneşti contemporane.
Ioan Groşan