Vezi mai multe„...O astfel de carte istoriseşte o fabulă care, cu sau fără noi, merita să fie inventată.“ (Constantin NOICA)
Mult iubite Domnule Noica, Ţin pe masa mea o poză pe care Andrei ne-a făcut-o la Păltiniş, în timp ce urcam pe poteca pietruită care duce spre cabana d-voastră. Poza este făcută din spate şi are în ea o elocvenţă a însoţirii care mă fascinează de câte ori o privesc. Poate pentru că astăzi este ajunul Crăciunului şi simt nevoia să mă deschid către obiectele iubirilor şi veneraţiilor mele, mă întorc către d-voastră, din depărtarea aceasta care apropie în chipul cel mai adânc, şi vă mulţumesc pentru drumul pe care, cu spatele întors către lume, m-aţi lăsat să îl facem împreună. De „despărţit“ poate fi vorba doar în sensul că drumul ce mi se deschide în faţă trebuie de-acum să-l străbat singur, vegheat doar de privirea d-voastră, pe care îmi place să o simt în urma mea ca pe o însoţire, ce îmi măsoară din depărtare poticnirile, şovăiala şi regăsirile. Aşa mă simt în clipa aceasta, altfel, dar la fel de tare, legat de d-voastră... Gabriel (Gabriel Liiceanu către Constantin Noica, 24 decembrie 1982)
„Peste 100 de ani nici eu nu voi mai fi cunoscut, nici Liiceanu. Dar raportul dintre noi va fi cunoscut. A face cultură e a sta într-un picior. În fotografie şi eu sunt într-un picior, şi el. Dar eu sunt pe piciorul drept, pe când el e pe cel stâng. Acesta e raportul.“ (Constantin NOICA, Jurnal de idei)
„Asist cu bucurie la «despărţirea» lui Gabriel de mine. O grăbesc chiar. Voi sfârşi în singurătate, aşa cum mi-am dorit. Sau poate legat numai de departele meu...“ (Constantin NOICA, Jurnal de idei)