Jurnalul unui preot exorcist

Insasi Sfânta împartasanie a devenit, acum, un câmp de lupta, iar acest lucru îmi provoaca o mare durere. Lupta începe înca de la primele cuvinte ale rugaciunii: Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si împartasirea Sfântului Spirit sa fie cu voi cu toti! Diavolul este prezent atunci când sunt rostite aceste cuvinte si îmi spune: „Nu, nu si cu tine. Niciun har pentru tine, nicio iubire pentru tine, nicio împartasire pentru tine. Nimic nu este pentru tine. Si totul este fals, fiindca Dumnezeu nu exista... pentru tine nu exista îndurare, pentru tine nu exista iertare, pentru tine nu exista mila, nici pace, nimic... niciun har din partea lui Dumnezeu... Eu sunt singurul care exista dintre cele nevazute si sunt aici cu tine, pentru a te poseda pentru totdeauna”. Aceste vorbe continua pe durata întregii Sfintei Liturghii. Dar cu cât diavolul ma chinuieste mai mult, cu atât si rugaciunea mea în unire cu rugaciunea euharistica este mai arzatoare, cu atât vreau sa cred mai mult în Biserica, cu atât mai mult doresc sa ma unesc cu Cristos în Liturghie, sa ma unesc cu Tainele sale, prin lucrarea preotilor. îmi doresc ca fiecare gest al preotului, fiecare cuvânt al sau, sa lucreze ceea ce exprima si sa devina o realitate vie. Ce conteaza ca nu exista nimic pentru mine?! Oricum nu mai cer nimic pentru mine. Nu mai doresc nimic pentru mine în afara de fidelitate, adica un „nu” raspicat pacatului. însa dorintele mele pentru ceilalti sunt nenumarate, deoarece, pentru altii, doresc totul si cer totul! Mai bine spus, le doresc celorlalti sa-l cunoasca pe Dumnezeu, fiindca Dumnezeu este totul. în numele tuturor celorlalti oameni îl invoc pe Dumnezeu: „Vino, Dumnezeul meu, vino. Te iubesc, Dumnezeul meu! Vreau sa te iubesc, Dumnezeul meu. Te iubesc în numele tuturor oamenilor, Dumnezeul meu. Vreau, vreau sa te iubesc!” Diavolul îmi raspunde atunci: „Mincinoaso, mincinoaso, mincinoaso!”