În septembrie 1939, Germania și Uniunea Sovietică au atacat și au ocupat Polonia. O jumătate de an mai târziu, în primăvara anului 1940, din ordinul lui Stalin, peste 22 000 de polonezi (ofițeri, profesori, clerici) au fost executați cu un glonț în ceafă. După ce, în primăvară anului 1943, germanii au descoperit lângă Smolensk, în pădurea Katyn, mormintele comune ale câtorva mii de victime, opinia publică internațională s-a scindat. Cei mai mulți i-au considerat pe sovietici autori ai masacrului, dar au fost și lideri politici sau jurnaliști occidentali care au adoptat propaganda Moscovei, ce afirma că nemții au înfăptuit crimele. Printre acești din urmă politicieni, s-a numărat și președintele american Franklin D. Roosevelt, care a susținut vinovăția trupelor germane, pe baza unor informații furnizate de apropiații săi.
După război, prin intermediul manipulării, intimidării, hărțuirii sau crimei, statul sovietic a impus tăcerea asupra acestui subiect în teritoriile pe care le controla. Medicul legist român Alexandru Birkle, fost membru al comisiei medicale care studiase cadavrele în 1943, a fost unul dintre cei care au înfruntat persecuția comunistă și a fost nevoit să plece, în secret, din România.
Katyn 1940 reprezintă o excepțională anchetă criminalistică asupra unuia dintre cele mai sângeroase episoade din istoria secolului al XX-lea, constituind în egală măsură și cronica unei crime ai cărei autori au rămas nepedepsiți.