Krampack

Cum realul poate fi negat, dar nu complet eviscerat, eului nu-i rămâne decât să grăbească acest proces de disoluție cu enzimele corozive ale cuvintelor, fără de care biochimia realității s-ar petrece la viteze exasperant de mici. Poemul se propune ca un catalizator: precipită realul, fără ca el însuși să fie afectat. Chiar și atunci când eul crede că a ajuns la armătura oaselor, ca figura fusiformă a lui Giacometti din care au rămas doar plăselele esențiale pe care se strîngea bine carnea, ele nu au rezistența de a scrie, arheologic, postistoria celui „mort”: fie se calcinează de la început, fie destructurează ultima formă umană recognoscibilă — scheletul — în fragmentele ornamentale ale unui eros perfect desemantizat.

Ionel Ciupureanu are marele merit de a explora o zonă a subiectivității greu accesibile, greu de definit, din care răzbat pulsiunile cele mai adânci. Exercițiul autoscopic nu se supune niciunui crez sau protest, iar atitudinea de neîncredere față de sine arată cât de conștient este poetul de adevărul că până și faptul psihic pur e o utopie. -- Teodora Coman