Vezi mai multeRadiografia inveninata, dar plina de savoare, a fenomenului care tinde sa-si puna amprenta asupra epocii: vulgaritatea. Spiritul analitic de tip cartezian intra intr-o combinatie exploziva cu verva rabelaisiana, in incercarea de elucida logica si procedeele puse in joc de vulgaritate si de a descrie domeniul ei tot mai cuprinzator: trupul, hainele si moda, societatea, mass-media, lumea politica si artele.
Opusa distinctiei, vulgaritatea implica permanent atingerea si transgresarea limitei: dintre intim si public, corporal si spiritual, privilegiat si declasat. Rezultatul ei? Haosul gusturilor, al claselor, al valorilor, mai precis rasturnarea lor intr-un fair is foul and foul is fair, un bric-a-brac in care totul, si mai ales individul, se confunda, se niveleaza, se izoleaza… Semn al vitalitatii unei societati, de naturalete opusa pedanteriei perfide, vulgaritatea repugna si fascineaza, legitimând respingerea oricarui canon.
„Vulgaritatea e o nevoie naturala. Sa spunem raspicat: vulgaritatea e utila pasiunilor democratice! Ea permite tuturor sa se afirme, sa se manifeste, sa faca proasta impresie, iar adesea chiar sa calce in strachini. Putem agita vulgaritatea ca sa o combatem mai bine, asa cum odinioara se agita drapelul rosu in China lui Mao pentru a combate drapelul rosu. Vulgaritatea e, in acelasi timp, si cârpa si drapel.” Philippe Tretiack & Helene Sirven, La limita vulgaritatii