În evoluția unei limbi, se evidențiază acea etapă, numită perioadă clasică, în care se ajunge la gradul maxim de rafinament. Într-o măsură mai mare sau mai mică, aceasta coincide cu apogeul dezvoltării culturale și politice – vezi greaca secolului V a.Chr., latina secolului I a.Chr., sau, dincolo de limbile indo-europene, araba secolului VII p.Chr.. Această perioadă este ulterior privită ca punct de plecare, bază și referință în literatură și întocmirea gramaticilor.
Pornind de la această simplă observație, îndrumarul de față vine în întâmpinarea necesităților metodologice ale epocii actuale, profund bazată pe sistematizare, selectivitate, compactare și rezumare informațională. […]
Nu putem omite să precizăm (fapt ce conferă o nuanță atipică și inedită lucrării) că, excluzând supervizarea, o dirijare minimală și explicațiile inerente care i-au fost date atunci când era cazul, atât inițiativa și concepția sistematizării, cât și munca de structurare, sintetizare și redactare îi aparțin unei persoane care până acum nu a avut niciun alt contact semnificativ cu limba latină, în afara materiei de clasa a IX-a la secția reală din cadrul unui liceu teoretic. Faptul acesta nu afectează cu nimic esența structurilor morfologice, ba din contră, este în cele din urmă o întâlnire fericită între forța de structurare și competență. -- Prof. Cornel Todericiu