Literatura in totalitarism 1957-1958. Vol. V: Ofensiva virulenta a dogmatismului

Daca in 1957 speranta emanciparii literare mai insufletea condeierii, in 1958 aceasta parea definitiv spulberata.
Anul 1958 este anul in care cele doua bastioane de presa si propaganda comunista Lupta de clasa si Scinteia intervin, cu duritatea si intransigenta bine stiute, pentru stoparea esteticului, deviationismului burghez, impaciuitorismului, neutralismului si a altor -isme identificate in scurta pauza ideologica.
Anul 1958 va fi, asadar, anul campaniei de aparare a realismului socialist, campanie inceputa, de fapt, inca din anul precedent, ca reactie la posibila contaminare estetica a acestuia cu modernismul si traditionalismul, alianta imaginata si incercata de citiva naivi, indeobste poeti.
Anul 1958 este, apoi, anul recrudescentei antimaioresciene si antilovinesciene, fiind, din acest punct de vedere, o copie fidela a anului 1948, prin prigoana esteticului (etichetat ca „estetism”).
Dar anul 1958 a insemnat, mai ales, anul revizionismului estetic. O sansa pe care si-au acordat-o citeva culturi si literaturi vecine inregimentate in aceeasi formula creatoare, fara trecut si fara viitor, a realismului socialist. O sansa ratata de lumea artistica romaneasca – intirziindu-se, astfel, recuperarea modernitatii si scurtarea decalajelor – datorita vigilentei combative a corpului de critici, ideologi si scriitori fruntasi, corp de elita al propagandei marxiste, cel care proiecta, alimenta si calauzea mecanismul literar.