Vezi mai multeNu atît o carte de poezie cît o permanentă stare de confort. Pentru că lovitura de cap nu vine cu pretenția șocului, ci cu decența secvențelor limbo. De fapt, K.O.-ul pe care îl speră Alex este bine exersat în ritmul separatist al noului „puci” literar, care vede în discreție – paradoxal – ustensila optimă. Și pentru că nu întotdeauna cine țipă mai tare are automat dreptate, Alex Văsieș se așază discret în zona de control. Și tace. (Ștefan Baghiu)
Cînd l-am citit prima dată, în urmă cu doi ani, pe Alex Văsieș, m-a uimit poezia lui, încă de atunci matură și bine închegată. Ăsta nu se joacă, mi-am zis. Între timp, Alex a trecut prin toate etapele necesare formării lui și vine acum cu o carte care, sînt convins, va lăsa urme adȃnci. „Odată cu timpul voi ieși de după perdea,/voi fi ofensiv ca Eric Cantona” – iată două versuri în care își simte viitorul. Într-o piesă de pe albumul Sindromul Tourette, Cheloo zice „E momentul critic/Literar lovesc la cap ca bîta-n neolitic”. Despre asta e vorba. (Radu Nițescu).
Să înaintezi într-un ritm care să fie numai al tău. Să punctezi cu inteligență și răceală, frazînd, ca Zidane, numai din încheietură, aproape imperceptibil. Să taci brusc, să se audă pentru cîteva secunde rumoarea. Apoi să ataci, construind în viteză și cu precizie Schweinsteigeriană. Asta e lovitura de cap. De la anul cîrtiței galbene nu știu un alt debut mai percutant. (Dan Coman)