Loxandra

Loxandra, de Maria Iordanidou, editura Curtea Veche Publishing

Loxandra e o veritabilă figură a mahalalelor grecești ale Constantinopolului. Într-un secol XIX ale cărui frământări se opresc în pragul casei, ea veghează asupra familiei, are alișverișuri cu turcii, se tocmește într-ale vieții cu Fecioara de la Baloukli și-l suduie pe pașa care i-a furat pisica. Prin fața ochilor ni se perindă beccii, tulumbagii și fesuri, în bazar e și forfotă, e și zăbavă, aerul miroase a paciuli, piețele gem de lume, midii mari și pește proaspăt, văzduhul răsună de clopotele bisericilor și de strigătul muezinului, cupola Sfintei Sofia scânteiază în soare. Timpul e rotund și se măsoară după sărbători, plecări pe mare, nunți, cutremure și înmormântări, după nașterile pruncilor și pârgul rodiilor, după tihna de la amiază, cu cafea și cu lucum.

Loxandra e o lume în sine, într-o epocă surprinsă la asfințit. Între Orient și Apus, între o vreme a huzurului și o alta a grabei și a războaielor, ea privește grozăviile istoriei de la fereastra bucătăriei. Cronică a unei familii și a unui oraș, romanul luminos și mustind de viață al Mariei Iordanidou – inspirat de bunica sa – ne poartă printre muzici, arome, miresme și culori, îndemnându-ne să ne înfruptăm din fericirea firavă care curând avea să fie curmată de un alt chip al timpului.

Cartea a fost ecranizată într-un serial TV în 1980.

MARIA IORDANIDOU se naște la Constantinopol în 1897. Între 1901 și 1909 trăiește cu familia în Pireu, însă, după separarea părinților, se întoarce la Constantinopol, unde este primită ca internă la Colegiul American pentru Fete din Skoutari (Üsküdar, în turcă). În 1923 se stabilește la Atena, unde se și stabilește definitiv împreună cu soțul ei, Iordanis Iordanidis, în 1923. Aici, lucrează pentru Ambasada Rusă din 1926 până în 1939, iar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial are de înfruntat un șir de persecuții și deportări în lagăre de concentrare. Prima carte, Loxandra, îi este publicată în 1963, când avea șaizeci și șase de ani. Romanul s-a bucurat de un enorm succes și continuă să fie reeditat. Au urmat, în 1965, Vacanță în Caucaz, în 1978, Ca niște păsări pribege, în 1979, În vâltoarea timpului și, ultima carte, în 1981, Curtea noastră, toate fiind inspirate de propria viață. Se stinge la Atena, în noiembrie 1989.