A vorbi despre magie in context cultural european reprezinta in primul rand o tentativa de reconsiderare a celei mai enigmatice si infloritoare arte din Evul mediu si Renastere. Nascuta inca din antichitate, deci cu mult inaintea misteriosului ev mediu, magia s-a dovedit a fi, prin multimea de practici si credinte ce le acoperea, prea prodigioasa pentru a fi lasata sa domneasca in voie alaturi de artele liberale.
Interzisa sau condamnata, neinteleasa sau nesabuit intrebuintata, magia are nevoie inainte de toate de o redefinire si o repozitionare in raport cu celelalte arte - obiectiv pe care aceasta lucrare si-l propune, nu intr-un mod partinitor, ci in chip cat mai fidel realitatilor culturale si istorice proprii epocilor considerate. Insemnatatea de care magia s-a bucurat in randul eruditilor antici si medievali este obiectivul studiului de fata. Modul in care elita intelectuala a trecutului s-a raportat la practicile magice formeaza un corp de dovezi elocvente care contribuie la sustinerea scopului mai sus enuntat. Astfel ca Dante accepta influenta constelatiilor asupra destinului uman; Pico della Mirandola afirma ca nicio stiinta nu a adus o dovada mai sigura a divinitatii lui Hristos decat stiinta magica si cabalistica... Albert cel Mare avea incredere in puterile miraculoase ale pietrelor pretioase care vindeca ulcere, combat otravurile, impaca inimile oamenilor si castiga batalii, in vreme ce un Roger Bacon ar fi considerat ca scopul stiintei experimentale este atingerea unor rezultate magice.
Ingemanarea magiei cu stiinta este evidenta, insa acest lucru trebuie stiut avand in minte faptul ca la vremea respectiva granitele erau cu mult mai largi, iar ceea ce noi intelegem azi ca stiinta putea la fel de bine sa faca obiectul magiei. Amestecul acesta fecund si prolific a condus in cele din urma la inflorirea stiintei in detrimentul magiei, vechile forme de manifestare fiind redefinite in acord cu noile mentalitati.