“Eseurile din acest volum pornesc de la o fundamentală naivitate: încercarea de găsi manifestări ale misterului fiinţei în cultura modernă. Sunt texte lipsite de pretenţia obiectivităţii, a lucidităţii criticului profesionist. Ele pleacă de la o “scandaloasă” negare a unei “autonomii a esteticului” care, aşa cum e afirmat de mai multe ori în acest volum, e inexistentă în plan metafizic şi ilegitimă în plan etic. În schimb, ele sunt vii, angajate în căutarea adevărului şi implicaţiilor existenţiale, plecând de la viziunea creştină asupra sensului supranatural al naturii, istoriei şi culturii, urmărind întotdeauna două întrebări: Cine e Cel care ne vorbeşte prin producţiile spirituale ale umanităţii? Cine suntem noi, reflectaţi în aceste creaţii?
Teatru are o lungă istorie şi, dintre arte, este probabil cea mai apropiată de posibilitatea unei trăiri spirituale; şi aceasta pentru că angajează întreaga persoană a unui actor într-o zonă care transcende istoria. Filmul este marele copil al secolului XX, oglindă fidelă a dramelor acestui timp, capabil în acelaşi timp de a reflecta cee ce a urmat dupa modernitate, incluzând aici cele mai stranii experienţe avangardiste care au negat explicit moştenirea “naraţiunii realiste”, dar şi imaginaţia omului simplu care a urmat cu o mare întârziere nihilismul şi experienţele estetice ale elitelor, dorind doar să vadă o poveste bună, “care să meargă la inimă”. Iar această poveste nu este nimic altceva decât o reflecţie a poveştii lumii salvate de un Dumnezeu îndrăgostit de ea. “