Romanul „Mâine e niciodată” urmărește, printr-o reprezentare cuantică a timpului, povestea de dragoste și prietenie dintre Valeriu și Filip.
Prin intermediul poveștii lor de iubire, se prezintă diverse realități ale societății românești, atât din perioada anilor ”70, cât și ’90.
Personajele romanului sunt marginale, inadaptate. Istoria trece indiferentă pe lângă ele și, în final, sunt uitate cu totul.
*
Privim înspre viitor fără să avem vreodată confirmarea că ceea ce ni se arată se va și împlini. Din nicio proiecție a propriului nostru viitor n-ar trebui să lipsească iubirea și formele ei cotidiene. Vorbim despre viitor în m măsura în care acceptăm că el devine posibil și pentru că iubind lăsăm propriile noastre urme să ne conducă spre ceva ce va fi al nostru.
Iubirea n-are de-a face cu istoria, așa cum o înțelegem noi. Ci cu ceva mai presus decât timpul. Pentru Iris A. Knieling „mâine e niciodată”, iar iubirea e posibilă doar la prezentul continuu. Despre acest prezent este vorba aici, în acest roman. Cine știe dacă va fi sau nu niciodată.
Nona Rapotan, Editor Coordonator Bookhub
Un manuscris ca o călătorie în timp. Ce minunat e să ți se reamintească faptul că iubirea e universală și atemporală, la fel și tumultul ei.
Mara Chelcioiu, scriitor și editor Heyday Books