Cu Mânia şi orgoliul (2001), Oriana Fallaci rupe o tăcere care a durat zece ani după publicarea romanului Insciallah, consacrat misiunii occidentale de pace în Beirutul sfâşiat de conflictul dintre creştini şi musulmani şi de luptele cu Israelul. Zece ani în care Fallaci a ales să trăiască retrasă în casa ei din New York, în exil, pentru a se lupta cu o boală necruţătoare: cancerul.
11 septembrie îi impune să se întoarcă la maşina de scris pentru a da glas acelor idei pe care le-a cultivat mereu în interviuri, în reportaje, în romane. Rezultatul este un articol publicat în „Corriere della Sera” din 29 septembrie 2001, o predică, aşa cum îl defineşte ea însăşi, care a avut un enorm răsunet în Italia şi în străinătate. Apare sub formă de carte în versiunea originală şi integrală, precedat de o prefaţă în care Fallaci abordează rădăcinile terorismului islamic şi vorbeşte despre sine, despre izolarea sa, despre opţiunile ei riguroase şi tenace. Reacţia a fost explozivă, polemicile feroce.
Mânia şi orgoliul este o carte de care nu se poate face abstracţie pentru înţelegerea timpurilor noastre şi a celor ce vor veni.
Florentina ORIANA FALLACI (1929–2006), „unul dintre autorii cei mai citiţi şi iubiţi din lume”, cum a numit-o rectorul Universităţii Columbia din Chicago, care i-a conferit titlul de doctor în literatură, a fost o ziaristă de excepţie, care i-a intervievat pe mai marii Terrei şi care, în calitate de corespondent de război, a urmărit conflictele cele mai importante din Orientul Mijlociu. Cărţile sale sunt traduse în toată lumea.
