„Momentul descoperirii versurilor lui Vasile Baghiu în 1988 mi-a rămas în minte nu ca o descoperire literară, ci – oricât ar părea de ciudat – ca un moment al biografiei mele.
Destinul poetului tânăr care lucra într-un sanatoriu TBC din Munții Neamțului, scriind poeme de o halucinantă autenticitate despre țări și mări de la capă tul lumii, m-a emoționat profund și m-a încurajat ca un simbol al puterii de a fi liber în pofida frontierelor de orice fel, ca un simbol al capacității poeziei de a depăși realitatea construind o altă realitate în locul ei.
Zecile de ani care au trecut de atunci au adăugat acestui destin noi și noi argumente de nesocotire a frontierelor, de la originalul concept al «himerismului» și volumele de poezie la romanele pline de viață și eseurile pline de idei, de la cariera științifică la traducerile literare și schița traiectoriei internaționale.
Vasile Baghiu este la această oră nu doar unul dintre reprezentanții de marcă ai generației ’90, ci și unul dintre scriitorii cei mai compleți și mai împliniți ai literaturii române actuale. Dumnezeu i-a dat doar talentul, destinul a avut puterea să și-l construiască singur.”
(Ana Blandiana)