Specialist în geografia urbană şi economică deţinător a numeroase titluri ştiinţifice, profesor la Universitatea Jean-Moulin (Lyon-III), Jacques Bonnet întreprinde aici o descriere a urbanizării în lume dintr-o perspectivă geografică, economică, istorică şi culturală. Cele mai mari aglomerări urbane: Beijing, Berlin, Cairo, Geneva, Londra, Tokio, Seattle, Seul ş.a. sunt axele economiei mondiale, centre politice şi totodată culturale.
Volumul, util atât specialiştilor, cât şi publicului larg, oferă o lectură captivantă şi nu de puţine ori provocatoare. Planeta numără aproape 6 miliarde de locuitori, dintre care 10% trăiesc în aglomerări de peste 10 milioane de locuitori, Marile metropole sunt expresia cea mai elocventă a creşterii urbane actuale.
