Această carte este o mărturie autentică despre una din cele mai mari drame trăite de maghiarii din România în a doua jumătate a secolului. Előd Kincses şi-a asumat evocarea sângeroaselor zile, tragic abătute în martie 1990 asupra oraşului Tîrgu-Mureş: el descrie pogromul organizat împotriva locuitorilor oraşului, atunci când elucidarea legală, obiectivă şi dreaptă a evenimentelor este, încă, şi astăzi frânată – oare de către cine?
Cei ce, profitând de puterea deţinută, au organizat şi declanşat pogromul, cu veritabilă grijă, viclenie şi incontestabil talent pentru genocid, folosindu-se de posibilităţile puterii decurse din situaţia lor, pentru ca, mai apoi, cu aceeaşi tenace şi multilaterală intrigărie, să încerce a prezenta totul drept vina colectivă a maghiarilor ardeleni. Metoda lor este simplă, ancestral primitivă: ucigaşii încearcă să joace rolul victimei şi nu se dau înapoi nici de la răspândirea celor mai absurde calomnii. Unele iniţiative de a terfeli moralmente tocmai victimele, sunt de-a dreptul temerare. Îndrăzneala oarbă a conştiinţei pătate şi a spaimei de adevăr îi îndeamnă, aproape zi de zi, să prolifereze minciuni sfruntate şi de toată mila.
Principalii vinovaţi de pogromul organizat la Tîrgu-Mureş împotriva maghiarilor, nu sunt neştiuţi. Pentru moment însă, divulgarea identităţii lor este zădărnicită de la scaunul puterii.
Nu pentru mult timp însă.
Evenimentele istorice din zilele noastre atestă şi ele că adevărul poate fi măsluit doar vremelnic. Afirmaţia este valabilă şi referitor la acţiunea desfăşurată în iunie, la Bucureşti, de către mineri. Scenariile au fost aproape identice. Mărturia lui Elod Kincses, oponentă potopului de minciuni, înlesneşte elucidarea adevărului. Ori, acesta nu este un adevăr unguresc sau un adevăr românesc, nu este adevărul exclusiv al cutărui sau cutărui grup, ci are să fie cuvântul faptelor obiective şi victoria umanismului asupra neomeniei. Memento veşnic pentru Tîrgu-Mureş.