Impactul pe care Martin Scorsese l-a avut asupra cinematografiei a schimbat modul în care înțelegem azi filmul. Încă din 1970, a aruncat în aer convențiile cinematografice și și-a impus propriul stil, abordând, într-un mod riscant, dar cu totul strălucit, poveștile în care credea cu adevărat.
Câștigător al unora dintre cele mai prestigioase premii cinematografice, Scorsese este o legendă vie. În volumul Martin Scorsese: O călătorie, autoarea Mary Pat Kelly le ia interviuri atât lui Scorsese, cât și celor alături de care a realizat capodopere precum Șoferul de taxi, Taurul furios, Regele comediei, Băieți buni sau pelicula Killers of the Flower Moon, care va avea premiera spre finalul anului 2023.
Robert De Niro, Paul Newman, Liza Minnelli, Nick Nolte și mulți alții oferă o perspectivă intimă și fără precedent asupra modului în care au fost gândite aceste filme iconice, dar și asupra obstacolelor care aproape au compromis realizarea lor.
„Unele filme se văd, altele se trăiesc (se trăiesc și se retrăiesc la fiecare nouă vizionare). Filmele lui Martin Scorsese fac parte din a doua categorie.“
Mihai Fulger