Eugen Tilichi (1900-1986) a absolvit Școala Militară de Artilerie și Geniu (1920), Școala Specială de Artilerie (1926), iar în 1928 a intrat la Școala Superioară de Război din București. Obținând locul întâi și calificativul 'Foarte bine' la sfârșitul anului I, a fost trimis în Franța, unde a urmat, timp de doi ani (1 noiembrie 1930-31 octombrie 1932), cursurile Școlii Superioare de Război din Paris - încheiată, de asemenea, cu calificativul 'Foarte Bine'. Din 1935, a lucrat în Marele Stat Major, Secția Operații, Biroul 1 Studii și Operații, ca ajutor al șefului frontului de vest și, ulterior, în poziția cea mai înaltă. A făcut parte din delegațiile României la tratativele de la Turnu Severin și la dictatul de la Viena (august 1940), apoi, din cele care au reglementat evacuarea teritoriului cedat și, respectiv, traseul frontierei vremelnice.
După intrarea României în război, a fost pe front, la Marele Cartier General, Secția Operații. Avansat locotenent-colonel în martie 1943, după un scurt stagiu la trupă și un curs de specializare în Germania, la 1 septembrie, a fost numit atașat militar la Berlin. În perioada petrecută în cel de-al Treilea Reich, a fost martorul mai multor evenimente importante, inclusiv al ultimei întâlniri Hitler-Antonescu, din august 1944. După trecerea României de partea Națiunilor Unite, a respins solicitările de a rămâne în Germania. A fost internat în lagăr și a revenit în țară în noiembrie 1945. Desi reîncadrat și înaintat colonel în 1946, în același an a fost trecut în rezervă. Refuzul de a colabora cu conducerea 'armatei populare' l-a dus la condiția de rezervă a elitei militare de noile autorități, fiind urmărit și hărțuit de Securitate.
Redescoperit în anii 1970, a lăsat posterității o serie de mărturii importante despre evenimentele dramatice ale istoriei noastre, care văd pentru prima oară lumina tiparului.