„Eşti fericit cu viaţa ta?“ Acestea sunt ultimele cuvinte pe care Jason Dessen le aude înainte ca masca de pe faţă să îl lase inconştient. Când se trezeşte, descoperă că se află într-un pat mobil, înconjurat de străini purtând costume de protecţie. Un bărbat pe care Jason nu l-a mai întâlnit niciodată îi zâmbeşte, spunându-i: „Bine ai revenit, prietene!“ În lumea în care se trezeşte, viaţa lui Jason nu mai este însă cea pe care o ştia. Soţia sa nu mai este soţia sa. Fiul său pare să nu se fi născut vreodată. Iar Jason nu mai este un profesor obişnuit de fizică al unui colegiu din Chicago, ci un geniu remarcabil ale cărui realizări par… imposibile. Teoria sa cuantică cu privire la existenţa mai multor lumi pare să se fi transpus într-o tehnologie complexă pentru transferul interdimensional. Cum poate Jason să se întoarcă la familia pe care o iubeşte? E doar un vis sau aşa arată lumea de fapt? Răspunsul se află la capătul unei călătorii mai înspăimântătoare decât şi-ar putea imagina cineva. O călătorie care îl va forţa să se confrunte cu cele mai întunecate părţi ale sale, chiar dacă se află angrenat într-o luptă cu un duşman teribil, aparent de neînvins. Dark Matter este o poveste strălucitor dozată, pe de o parte familiară şi profund umană, iar pe de altă parte impetuoasă şi halucinantă – un thriller science-fiction extrem de surprinzător despre alegeri, drumuri de neparcurs şi despre cât de departe suntem dispuşi să mergem pentru a revendica viaţa la care visăm.
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2016
Publisher:
Page Count:
336
ISBN:
9786067762006
Unavailable
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!