Scriitorul francez Louis Calaferte (1928-1994) este un autor complet şi multiplu provocator. După o experienţă nemijlocită a vieţii, debutează în 1952 cu Requiem des innocents, revine peste numai un an cu Partage des vivants, după care dedică cinci ani redactării unei vaste fresce autobiografice, Septentrion, apărută în 1963, carte care este însă imediat interzisă în urma unei acţiuni în justiţie, fiind reeditată abia în 1984.
Mecanica femeilor, apărută în 1992, reprezintă o chintesenţă a stilului şi viziunii lui Calaferte din Septentrion. Proza sa e fotografie, iar "mecanica" aparţine în primul rand "aparatului" stilului său strict, minimal, "rece", care organizează întalniri anonime şi întamplătoare, ascultand însă de universala nevoie de a comunica, de a nu rămane singur. Aplatizand "eternul feminin" pentru a nu reţine din el decat suprafeţele repetitive, alb-negru, ale dorinţei de a atrage erotic, o clipă măcar, atenţia, Calaferte surprinde, cu ironie, tandreţe şi duioşie perfect reţinute, biata comedie umană a condiţiei feminine nude, redusă la ea însăşi, la arma săracă şi "albă" a sexului ca ultimă posibilitate de întalnire cu celălalt, mereu altul, întotdeauna acelaşi. Calaferte are marele merit de a curăţa ochiul şi de a-l salva de la pornografierea generalizată a văzului contemporan ucigător de imagini, redandu-i întreaga acurateţe şi naturaleţe a unui eros difuz, diurn, aproape "grec".