Ca interpretare, traducerea este mai mult, sau dacă nu altceva, decât trecere dintr‑o cultură în alta a unei creaţii în limbă. Un spaţiu cultural este despărţit de altul nu numai prin limbă, ci şi prin mentalitate, prin tradiţie, temporal. De aceea cât de fidelă poate fi o traducere este (aproape) o pseudo‑problemă. De altminteri, nici rostul ei nu este acela de a „dubla”, fie şi atât cât replica dublează.
Fiind atâtea deosebiri între o parte şi alta, fidelitatea nu numai că este imposibilă, dar dacă, totuşi, nimic nu s‑ar opune, textul de referinţă ar pierde, prin sărăcire, de îndată ce pentru a‑l înţelege am avea nevoie de o apercepţie revolută. Cine crede că un antic, un medieval, ar putea să fie citiţi aşa cum erau în epocă, parafrazând o vorbă a lui Platon, ar greşi nu numai faţă de aceia dar şi faţă de sufletul său.
Traducerea a urmat textul ediţiei Bekker: Aristotelis opera ex recensione Immanuelis Bekker edidit Academia Regia Borussica (II, 1831) la care s‑a adăugat paginaţia standard. Au mai fost consultate ediţiile: W.D. Ross, Aristotle’s Metaphysics, 2 vol., Oxford; W. Jaeger, Aristotelis Metaphysica recognovit brevique adnotatione instruxit, Oxonii e Typographeo Clarendoniana (1985); G. Reale, Aristotele. Metafisica, saggio introduttivo, testo greco con traduzione a fronte e commentario, I‑III, Milano, 1995 (edizione maggiore); şi edizione minore, 1992; (J. Tricot, Aristote. La Metaphysique, I, II, Paris, J. Vrin, 1948). De asemenea ediţia românească din 1965, în traducerea eminentului clasicist Ştefan Bezdechi, folosită de atâtea generaţii şi care rămâne ca reper în cultura noastră filosofică.