Metoda cititorului. Epopeea operațională nu este un volum de poezie în sensul clasic al termenului, ci o arhitectură poetică integrală, construită ca un sistem de funcționare a limbajului într-o epocă a rețelelor, algoritmilor și instanțelor dispersate de autorat. Cartea propune o mutație radicală: poezia nu mai este expresia unui „eu”, ci un dispozitiv activ care generează psihic, afect și sens în relație directă cu cititorul.
Structurată ca o epopee procedurală – invocații, protocoale, entități poetice, secvențe clinice, poeme psihonice, psalmi digitali și cataloage de resturi –, Metoda cititorului. Epopeea operațională construiește o lume-model în care textul nu se mai limitează la reprezentare, ci devine eveniment, proces și experiență somatică. Poezia este aici gândită ca sistem deschis, capabil să se execute, să se degradeze, să intre în latență și să se reactiveze în corpul cititorului.
Cele două instanțe poetice centrale, Psytheon și Psytrix, nu funcționează ca personaje, ci ca regimuri complementare ale limbajului: arhitectura și deviația, stabilitatea și pulsul, regula și eroarea controlată. Din tensiunea lor se naște o ecologie poetică în care tehnologia nu anulează afectul, ci îl redistribuie, iar umanul nu este înlocuit, ci reconfigurat.
Această carte refuză lirismul confortabil și confesiunea ca unic orizont al poeziei contemporane. În locul lor, propune risc formal, gândire sistemică și o redefinire radicală a rolului cititorului, care nu mai este receptor, ci instanță de activare. Metoda cititorului. Epopeea operațională nu caută plăcerea lecturii imediate, ci produce o formă de luciditate durabilă, capabilă să interogheze felul în care scriem, citim și existăm în limbaj astăzi.