Îmi promisesem după moartea lui Cornel să scriu o carte despre el. Mi-am respectat promisiunea și am publicat astfel în anul 2008 o primă carte – confidență pe care am dedicat-o mamei lui Cornel. În gândurile mele cele mai ascunse cartea se adresa și celor mulți, care-l cunoscuseră în perioada piteșteană a vieții sale, prieteni și colegi de şcoală şi pentru care Cornel a fost și a rămas camaradul cu care se întâlneau în Piteşti pe Strada Mare, la bară la “Staicu”, la şcoală, la câte un “ceai” sau cu care au băut un şpriţ cândva. Ne-am lăudat poate uneori că l-am cunoscut, că am fost colegi sau prieteni cu el atunci când îl auzeam vorbind la Radio. Niciodată însă nu ne-a trecut prin minte amploarea extraordinară a impactului pe care l-a avut asupra tineretului vremii cel pe care-l numeam Nelu şi care devenise între timp Cornel Chiriac.
Abia acuma, scriind această carte, am avut revelația adevăratei valori intelectuale a lui Cornel. Sunt mândru să fac parte dintre voi toți, cei a căror viață a fost marcată pentru totdeauna de acest meteor: Cornel Chiriac. Fără nicio îndoială vorbesc aici şi în numele vechilor şi fidelilor săi prieteni din Piteşti, colegii noştri de şcoală şi de nebunii: Măiţă, Mişu Pipuţul, Gelu, Costel Maliuşca, Bebe Turcu, dar şi a celorlalţi care nu mai sunt printre noi şi care i-au fost tot aşa de apropiaţi: Valerică Dinescu, Victor Chiriac, Moţ Mihai...
Cu această carte începe şi se sfârşeşte scurta mea carieră de scriitor. Nu este vorba despre o falsă modestie şi nici de o fanfaronadă gratuită. E purul adevăr! Nu sunt şi nu voi fi niciodată scriitor în accepţiunea nobilă pe care i-o atribui. În plus, depărtarea de ţară în ultimii 20 de ani a făcut ca bagajul activ de cuvinte să se diminueze un pic; constat apoi că nici topica frazei scrise nu mai este uneori cea obişnuită, ca să nu mai vorbesc de capcanele noilor (oare a câta oară!?) reguli ortografice.
Să-mi fie iertate astfel stângăciile inerente unui autor numai de publicaţii științifice. Şi cum n-am vrut să ratez ocazia primei întâlniri veritabile cu cititorii, am făcut toate eforturile de care am fost capabil, sau aproape toate, pentru a termina această carte. Am certitudinea că ea reprezintă numai începutul procesului de redare a lui Cornel Chiriac memoriei româneşti.
Volumul poate fi considerat într-un fel doar o confidenţă asupra tinereţii noastre şi nimic mai mult.