Întâlnirea sonoră cu proza lui Turgheniev din Însemnările unui vânător este înlesnită de lectura unui alt mare scriitor: Mihail Sadoveanu. Realizată la jumătatea secolului trecut, înregistrarea ar putea fi considerată de unii drept încă o dovadă a oportunismului celui care publicase în 1946 „Lumina vine de la Răsărit” şi – câţiva ani mai târziu – faimoasa „incitare la colectivizare“ care a fost romanul „Mitrea Cocor”. Din fericire, această înregistrare pe bandă magnetică aflată în Arhivele Radio România este locul de întâlnire a doi mari scriitori în perimetrul unei pasiuni comune: vânătoarea. Dacă Sadoveanu a folosit experienţa sa cinegetică pentru a se îndrepta „spre un timp şi peisagiu mitologic“, la Ivan Turgheniev lucrurile stau cu totul altfel. Paginile vânătoreşti sunt mai degrabă pretextul pentru invocarea unei lumi viitoare.
Sadoveanu, în glasul său puternic, asemenea vestitului clopot do buga de la Sfânta Mănăstire Putna în care-şi doarme somnul de veci marele său personaj Ştefan-Vodă, se află cuprinsă acea omenie care l-a vestit lumii, cum scria Călinescu „mare povestitor, cu o capacitate de a vorbi autentic enormă“. Şi capacitatea de a rosti cuvintele altora (în cazul de faţă, cele ale lui Turgheniev) este la fel de puternică. El rămâne acelaşi mare povestitor, chiar dacă povestea pe care o spune e a unui confrate din alt veac, de care se simte legat sufleteşte.
(Fragmente din booklet-ul semnat de Titus Vîjeu)