In cadrul cursurilor pe care le-am sustinut la College de France, am intreprins un amplu studiu privitor la sacrificiile savarsite in cadrul diferitelor religii. Dupa ce am cercetat aceasta problema in vechile culte ale Orientului, Greciei si Romei, am fost nevoit sa analizez in paralel importanta sacrificiilor in cadrul misteriilor paganismului greco-roman, precum si sacrificiile in cadrul cultului crestin. Cu aceasta ocazie, m-am ocupat de problema originilor crestinismului si am ajuns la concluzia ca radacinile acestei religii nu trebuie cautate doar in iudaism, ci si in vechile religii pagane, prin intermediul cultelor misteriilor .
Cultele elenistice si religia romana au pastrat, inca din vremurile indepartate, riturile epocilor primitive, peste care au suprapus o noua conceptie asupra lumii si a zeilor, cat si noi raporturi dintre zei si univers. Lumea reprezinta un domeniu in care isi exercita libera lor vointa. Acesti zei s-au indepartat mai mult sau mai putin de fenomenele naturale. La inceput, zeii erau considerati a fi un fel de dublu pe jumatate nediferentiat, pe jumatate spiritual al acestor fenomene; in urma dezvoltarii religiilor, zeii nu mai sunt forte naturale, ci devin persoane.
Pe masura ce constiinta personalitatii umane dobandea o mai mare claritate, personalizarea zeilor a capatat o mai mare acuratete. Personalizarea lor a devenit mai mult sau mai putin transcendentala, dar ea a fost gandita dupa calapodul umanitatii. Actiunea invizibila a zeilor se modeleaza pe cea a oamenilor cu autoritate in societate. Zeii devin stapanii, protectorii cetatilor si ai familiilor. Cultul care li se dedica acum reprezinta un omagiu adus suveranitatii lor, o retribuire a bunelor lor servicii, conditia prin care se mijloceste continuitatea bunavointei lor. Vechile rituri magice se infaptuiesc acum exclusiv in cinstea lor. Acum sacrificiul devine un dar, un tribut, un semn al adoratiei. De aceea a fost cat se poate de firesc ca aceste sacrificii sa fie multiplicate. Chiar daca ideea necesitatii sacrificiului, a unei necesitati care nu este o simpla obligatie morala, ci un soi de lege naturala, inca subzista suficient pentru a nu-si pierde caracterul magic, nimeni nu va mai tagadui faptul ca sacrificiul reprezinta acum o trasatura proprie religiei.