Monahismul
Monahii au jucat un rol hotărâtor în formarea concepției despre viața duhovnicească în Răsăritul creștin. Încă de la originile sale, viața monahală a fost imaginea vieții creștine autentice. Dornici să păzească toate poruncile lui Hristos, monahii sunt, așadar, adevărații și autenticii creștini. În zilele noastre, creștinul modern face o deosebire mult prea mare între „mântuire” și „desăvârșire”. Or, zice Sfântul Ioan Hrisostom: „Sfintele Scripturi nu spun nimic despre o atare deosebire, ci tuturor li se cere să ducă viața monahilor, chiar dacă sunt căsătoriți”.
Fidel Sfinților Părinți, Răsăritul nu cunoaște paralelismul tipic occidental între „poruncile” și „sfaturile” evanghelice, primele obligând pe toți creștinii, iar celelalte doar pe monahi. Instrumente ale virtuții, mijloace de dobândire a „virtuților duhovnicești”, făgăduințele sărăciei, castității și ascultării sunt necesare deci pentru toți creștinii. Monahii se deosebesc de restul creștinilor doar prin radicalismul asumării lor. Fuga de lume, ascetismul riguros, rugăciunea și munca de zi cu zi a monahilor tind de fapt spre realizarea spirituală a Botezului: curățirea în om a chipului lui Dumnezeu care a fost întinat de păcat și redarea strălucirii sale originare în comuniune cu Arhetipul său divin.