Trăim într-o epocă a stresului profesional. Economia modernă i-a transformat pe oameni în sclavi la serviciu, storşi de ultimul dram de putere de muncă. Oamenii sunt sacrificaţi pe altarul productivităţii. Naţia extenuată este prinsă în capcana agitaţiei fără sfârşit...
Sau aşa ni se tot spune în nenumărate relatări vehiculate de presă. Şi probabil chiar aşa şi e, în cazul multora. Dar pentru milioane de oameni lucrurile sunt complet altfel. Funcţionari mărunţi sau cu funcţii înalte, prost plătiţi sau plătiţi regeşte, bărbaţi sau femei, angajaţi în sectorul privat sau la stat - cu toţii merg în fiecare zi la slujbă, se aşează la birou la aceeaşi oră şi se ridică să plece acasă la aceeaşi oră. Iar în acest interval, munca lor constă în mai nimic. O cantitate nulă. Un mare zero barat.
Nimeni nu ştie cu ce se ocupă ei şi nimănui nu-i pasă. Cine e dornic să se laude că nu face nimic la serviciu? Vieţile lor profesionale sunt plicticoase până la prosteală, total inutile şi fără nici un sens. Poate că vieţile lor de acasă sunt fericite şi împlinite, dar la lucru ei sunt oamenii de care timpul a uitat. Contribuţia lor este aproape nulă. Aceştia sunt morţii vii."