Muzeul inocentei

Premiul Nobel pentru Literatura 2006

Kemal o iubeste pe Füsun. Füsun il iubeste si ea pe Kemal, dar iubirea lor nu se poate implini. Lui Kemal nu-i ramine, prin urmare, decit sa o priveasca de departe pe Füsun, sa o viziteze de sarbatori, ca o ruda corecta ce este, si sa se inconjoare, pe furis, de lucruri ce i-au apartinut cindva. Asa se naste un induiosator muzeu al iubirii, umplut vreme de zece ani cu rujuri si cercei ai fetei, catei-bibelou, pahare de apa si servetele furate de la masa. Doar sufletul obiectelor ramine sa ii aminteasca barbatului de marea lui dragoste – ele, dar si povestea insasi, pentru scrierea careia in roman apare, indatoritor, un personaj numit (tot) Orhan Pamuk. Ca peste tot in romanele scriitorului turc, marile teme (iubire, traditie, destin) se desfasoara pe fundalul unei Turcii mereu in schimbare. Aici, revoltele anilor 1970 si modernizarea uluitoare a orasului Istanbul in acel deceniu alcatuiesc, la rindul lor, un muzeu aparte, in care se amesteca nume de strazi si de actori ai vremii, emisiuni la televizor si marci de bauturi de mult uitate.

„Orhan Pamuk a scris un roman de dragoste care poate fi oricind asezat alaturi de Lolita, Doamna Bovary si Anna Karenina.” (Financial Times)
„Un roman al memoriei devoratoare, al dorintei si al singuratatii.” (Sunday Telegraph)

„Pamuk ia lumea pe care o cunoastem si ii da un plus de viata, o improspateaza. Asfel a ajuns unul dintre cei mai cititi scriitori pe si-i disputa Orientul si Occidentul.” (New York Times)

„Toti ma intreaba: domnule Pamuk, dumneata esti Kemal din roman? Ei, gata! Nu, nu sint Kemal, dar nici nu va pot convinge ca nu sint. Asta inseamna sa fii scriitor. Si sint fericit. Tolstoi a facut o scoala. Alti scriitori au intemeiat o revista, au facut filme, au avut o cariera politica. Muzeul asta e scoala mea, e revista, e filmul si e politica mea. E o parte din mine.” (Orhan Pamuk)