Este un remarcabil succes al realizatorului valoroasei investigaţii, dar şi a editurii Academiei de Ştiinţe, care readuc în actualitate marile figuri ale culturii şi spiritualităţii române din Basarabia zbuciumatului secol trecut.
Prin destinul dramatic al acestui emblematic exponent al literelor basarabene care a fost poetul, prozatorul, dar şi memorialistul Nicolai Costenco, cel care a făcut 15 ani de Siberie (rimând Siberia cu... Beria!), publicul cititor va putea să cunoască prin viaţa şi creaţia sa plină de ascensiuni fulminante, dar şi de căderi inevitabile adevăratul suflu al tristei epoci, care a fost cea de după ocuparea Basarabiei de tancurile Armatei Roşii în iunie 1940...
În rândurile ce urmează ţin să mă opresc doar asupra unui singur moment care m-a intrigat la lectura studiilor, exegezelor, recenziilor, amintirilor sau simplelor consemnări ale numeroşilor autori care au fost incluşi în volum...
E vorba de eseul cu titlul interogativ „O literatură fără jurnal?”, semnat de eminentul critic literar şi eseist de mare clasă Eugen Lungu.
La fel ca cei mai mulţi dintre autorii incluşi în carte, E. Lungu este şi dânsul de părerea că cea mai rezistentă operă a scriitorului, ce a suportat ani lungi de puşcărie în gheţurile Siberiei, este proza memorialistică „POVESTEA VULTURULUI”, realizată în 1955 chiar acolo, dincolo de Cercul polar, imediat ce s-a simţit în afara pericolului de a fi iarăşi condamnat, după moartea tiranului Stalin şi anunţarea amnistiei...
