Nicu Russu a fost unul dintre marii graficieni-magicieni care au fermecat copilăria unei întregi generaţii de copii născuţi în anii 60-70.
Aproape jumătate din cele 170 de pagini format A4 ale albumului reproduc – în culori superbe - tablouri, grafică de carte, benzi desenate, grafică publicitară etc. realizate de Nicu Russu. Unele dintre ele sunt inedite, cum ar fi cele două autoportrete, iar multe altele sunt prea puţin cunoscute. Sau poate le-aţi văzut (cutia de la celebrul joc Dacii şi Romanii, cutia de la bomboanele de ciocolată Diplomat), dar nu ştiaţi că au fost desenate de Nicu Russu.
Albumul Nicu Russu – un artist desăvârşit cu suflet magic, readuce în atenţia publicului viaţa şi opera marelui grafician, cu speranţa ca, măcar acum, la 40 de ani de la dispariţia sa, el să revină în circuitul marilor valori artistice ale României.