Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului nobilimii bănăţene, am considerat că istoriile de familie, cu genealogiile aferente, fundamentate cu precădere pe cercetarea documentară, constituie o etapă absolut necesară în conturarea unor tipologii familiale, în găsirea punctelor de convergenţă sau divergenţă, în aflarea unor particularităţi şi detalii ce pot conduce către o viziune mult mai cuprinzătoare a fenomenului în sine.
Chiar dacă în decursul timpului au fost realizate microfişe de familie, genealogii sau scurte istorii familiale, de‑abia în ultimele trei decenii producţia istoriografică românească a cunoscut o adevărată efervescenţă a cercetărilor legate de evoluţia nobilimii Banatului montan şi piemontan din a doua jumătate a secolului al XIV‑lea şi până la finele veacului al XVIII‑lea. Astfel, o întreagă structură socială a dobândit identitate, termenul generic de elită socială a fost îmbogăţit cu monografii familiale care au pus în lumină personaje şi personalităţi, relaţii umane şi interfamiliale, problematici de natură economică, social-juridică sau politico‑militară, un întreg eşafodaj pe care se pot fundamenta o serie de cercetări analitice.
În acest context se plasează şi volumul de faţă, ce aduce laolaltă un număr de zece familii nobile române din arealul actualului Banat montan, care în epoca lor şi-au desfăşurat existenţa în spaţiul districtelor privilegiate româneşti ale banatului de Severin, regrupate ulterior în comitatul Severin, districtul Caransebeş, potrivit formulei utilizate în documentele veacurilor XVI–XVII. (din „Introducere”)