Vezi mai multe„O singurătate atroce străbate poemele Alinei Țârcoman, singurătatea unei fete care se așază orizontal pe aer și învață să fie frumoasă. O fată care îngroașă rândul angajaților anonimi, traversând zi de zi aceleași străzi în vuiet de ambulanțe și claxoane. O fată necruțătoare cu sine însăși. Tălpile ei calcă în vis pe zăpadă caldă. O fată înaintând prin viață cu forță și încrâncenare, ca mireasa din Melancholia lui Lars von Trier, în ciuda rădăcinilor ce i se agață ca niște lanțuri de picioare. Cu puterea ei ascunsă, precum o apă subterană, poezia Alinei Țârcoman e totodată un strigăt de ajutor și o mână întinsă, salvatoare.“ (Domnica Drumea)
„ Tu ce faci atunci când dormi? Şi mai ales, ce somn dormi? Într-o lume în care suntem, mai mult sau mai puțin, parte din Insectarul angajaților anonimi, Bucureștiul nu te îngrozește. El devine un vis diurn pe pilot automat. Poemele Alinei Ţârcoman sunt scrise la microscopul inimii, cu imagini alese cu o precizie chirurgicală și care rămân pentru totdeauna impregnate în minte; sunt imagini ce revin în REM sau în starea de veghe, iar atunci când adormi, nimic nu mai doare, te desprinzi cu totul de tine.“ (Ioana Miron)