La Tipografia MIRTON din Timişoara au apărut, recent, toate cele trei volume ale eseului filosofic “Teoria Generală a Construcţiilor” scrise de Traian Zamfir.
Cartea, care are tentaţia completitudinii sistemului ontologic, este compusa din trei secţiuni, respectiv:
Construcţia şi familia sa semantică; II. Construcţii sociale; III. Construcţii cosmice.
Traian Zamfir a fost profesor de filosofie şi Comunicare politică la Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa şi Universitatea Politehnica Timişoara. Pentru câţiva ani, a fost prefect al judeţului Caraş-Severin şi prim consilier al Ambasadei României la Belgrad.
Înainte de a se pensiona, a avut activităţi de cercetare dezvoltare inovativă la UPT. Traian Zamfir este autor a două brevete de invenţie tehnologică.
Discursul porneşte de la premisa axiomatică potrivit căreia în realitatea obiectivă nu există lucruri, ci numai procese. Inclusiv lucrurile sunt, în realitatea lor, procese. Datorită limitelor simţurilor umane, pe care le numim “praguri senzoriale” şi a vitezelor cu care parcurg acestea spaţiul, percepem iluzoriu unele Fiinţe determinate ca având o forma “stabilă”.
Toate Fiinţele determinate sunt, în esenţa lor, procese generative. Fiind construite, în fapt, de la geneză până la catastrofă, prin intermediul unor secvenţe de interacţiuni triontice (de genul, acţiune – reacţiune – tranzacţiune) care se dezvoltă în timp real – determinate de un algoritm generativ (“foaie de parcurs”) – către o finalitate (“enetelehie”) probabilă.
Conceptul, construcţia şi paradigma sa semantică devine, astfel, o dezvoltare critică, dintr-o perspectiva diacronică, a conceptelor sistem sau structură, precum şi a “Teoriei Generale a Sistemelor” a lui Ludwig von Bertalanffy.
Secţiunea a doua, intitulată “Construcţii sociale”, este o interpretare a omului şi comunităţilor umane din perspectiva acestei paradigme, cu pretenţia mărturisită de a se constitui într-o contribuţie la fundamentarea unei antropologii filosofie autentice.
Secţiunea a treia, “Construcţii cosmice”, pe lângă unele consideraţii epistemologice privind cosmologia ca ştiinţă, şi limitele insurmontabile ale acesteia, se referă la Construcţia galactică “Via Lacteea”, constituită din cele doua etaje fundamentale: materia întunecată, magnetică, formată din neutrini tahionici cu viteze instantanee în unitatea sa indestructibilă cu materia luminoasă, electrică, formată din fotoni şi compuşii acestora. Este singura “insulă de Univers” la care ne putem raporta prin intermediul unei cunoaşteri pozitive.