Literatura are un singur scop: descoperirea adevarului; si avand ea un scop mare, riguros, renunta de bunavoie la inventie, la fantezie” - opina, istet, Teodor Mazilu.
Nu exista scriitori mari cu fantezie! - mai decreta rebelul prozator. Fantezia are in arta doar rolul unei metafore - o posibilitate de a exprima pregnant un adevar.
Fantezie are artistul mediocru. Scriitorul adevarat observa si se marturiseste. Balzac n-a inventat, Balzac a avut curajul sa-si marturiseasca gingasia si grosolania, frica si maretia, lacomia si avanturile.
Shakespeare, Tolstoi exprima adevaruri despre lume. Obiectul literaturii este cunoasterea.
Teodor Mazilu (sau Theodor Mazilu, n. 11 august 1930, București, d. 18 octombrie 1980) a fost un dramaturg român, autor de piese de teatru și scheciuri pentru televiziune. S-a născut ca al patrulea copil într-o familie de muncitori.
Teodor Mazilu scrie începând din 1949, mai întâi în periodice pentru ca mai apoi să publice colecții de nuvele și romane. Ceea ce îl caracterizează pe Mazilu este însă teatrul său, adesea asemănat cu cel al lui Caragiale. În ciuda cenzurii severe din acea perioadă el reușește să-și câștige publicul luând în zeflemea absurdul caracteristic regimului despotic. Piesa Proștii sub clar de lună, pusă în scenă de Lucian Pintilie în 1963 la Teatrul Bulandra este scoasă de pe afiș pentru o vreme de autorități. În anul 1972 publica Ipocrizia disperării, eseu în care își prezintă filozofia personală.