”Memoriile arhitectului Gheorghe Leahu sunt o fericita ocazie de a intra in intimitatea unui artist, care are o veritabila profesiune de credinta: arhitectura, dar o arhitectura asezata pe un piedestal care este de fapt altarul culturii.
Deoarece autorul spune de la bun inceput ca va zugravi „o viata printre case si culori”, trebuie si noi sa meditam asupra relatiilor dintre arhitectura si artele vizuale si pentru aceasta este necesara o completare a definitiilor „aristotelice” ale termenilor de arhitectura si de arte plastice.
Arhitectura este pentru autorul acestor memorii prima si ultima secventa a unei vieti in care profesiunea se confunda cu arta. Ea este cum spunea Malraux „reverie majora”, nascuta din necesitate, adica dintr-un „sentiment egoist, egotist, nobil, dar nu estetic, profund uman dar nu artistic”, care aspira permanent la transcendenta. Din randurile autorului intelegem atasamentul ce-l are pentru o definitie celebra a arhitecturii lui Novalis, preluata de la Le Corbusier : „joc savant si magnific al volumelor in lumina si umbra”.
Ca discipol al marilor arhitecti si profesori ai generatiei interbelice ca Duiliu Marcu, Octav Doicescu, Richard Bordenache, Grigore Ionescu, Mac Contantinescu, Mircea Alifanti, dar mai ales al arhitectului-artist Gheorghe Simotta, colegul nostru a avut fericirea unei formatiuni intelectuale si profesionale de exceptie, a ultimei generatii de profesori formati in „timpuri normale”.
Ca arhitect, a avut un demers constant de a stapani spatiul atat cu mijloace specifice meseriei, cat si cu mijloacele desenului si al culorii, abordand o serie de dificile si delicate probleme legate de acest concept . Gratie pregatirii, dar si talentului, a avut rara calitate de a percepe si poseda spatiul – acea entitate nedefinita care contine si inconjoara toate obiectele, deci si pe cele arhitecturale. Arhitectura ce reiese din citirea intregii sale creatii este un organism viu, deci vulnerabil, iar actul de prezervare prin memoria desenului a obiectului arhitectural devine pentru el un act esential, in care virtuozitatea isi are un binemeritat loc.
Citindu-i aceste memorii nu ii facem prin aceasta autorului o onoare, ci intregii noastre bresle i se face onoarea de a cunoaste in intimitate o devotata si daruita personalitate. Alaturi de valoroasele informatii “istorice” din aceste memorii trebuie subliniata si valabilitatea lor morala, expresie a preocuparilor “de-o viata” intr-ale arhitecturii si artei a autorului pe care le vad ca sincera si veritabila profesiune de credinta nu pentru ca am spera ”sua laude finire”, ci doar “per isfogar la mente”, cum spune Dante vorbind de Beatrice. Asa citim in subtext pe arhitectul Gheorghe Leahu ce ne-a vorbit in aceste pagini despre dragostea lui – arhitectura.”
Prefata Prof. Dr. Arhitect Sorin Vasilescu