În faţa aparent banalei sintagme de filosofie creştină, filosoful italian Andrea di Maio îşi propune să redescopere sensuri care să împingă atitudinea omului răstălmăcit de prejudecăţi înspre înţelegerea mai adâncă a ceea ce, în fond, reprezintă o constantă a culturii sale europene: modelul creştin de gândire. Provocare ispititoare, care predispune inocenţa ovină a intelectualului creştin să se ofere adesea jertfă curiozităţii de lup a profesionalismului laic al filosofiei. Miza acestei lucrări privitoare la posibilitatea existenţei unei filosofii creştine nu se vrea însă una apologetică. Prin ea, autorul transmite că un trăitor al creştinismului în profunzimile sale ar putea să încerce armătura gîndirii de tip creştin în vederea unei mai bune înţelegeri a datelor fundamentale implicate de credinţa lui.